AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
Conectare
Utilizator:
Parola:
Conectare automata: 
:: Mi-am uitat parola
Ultimele subiecte
» Favourite zampakuto
Vin Iul 06, 2012 10:38 am Scris de honey06

» Fav arrancar
Vin Iul 06, 2012 10:26 am Scris de honey06

» Top 3 personaje favorite
Vin Iul 06, 2012 10:19 am Scris de honey06

» Hello.. here is me!
Vin Iul 06, 2012 8:59 am Scris de honey06

» Parere despre Bleach
Vin Iul 06, 2012 8:47 am Scris de honey06

» Parere
Vin Iul 06, 2012 8:43 am Scris de honey06

» Amor si Spirit ( naruxhina, sasuxsaku)
Mier Feb 15, 2012 3:29 pm Scris de nikolika

» My oracle
Mar Feb 14, 2012 6:28 pm Scris de nikolika

» Cu cine se potriveste Yuuki?
Lun Aug 08, 2011 7:02 am Scris de deeaanimegirl

» Hy-a kitty is here
Sam Iul 02, 2011 1:20 pm Scris de roxycamy

Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Noiembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
CalendarCalendar
Cine este conectat?
In total sunt 3 utilizatori conectati: 0 Inregistrati, 0 Invizibil si 3 Vizitatori

Nici unul

Recordul de utilizatori conectati a fost de 16, Mar Iun 09, 2009 3:11 pm
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Regulament

Distribuiţi | 
 

 Memoriile lui Keyko Kasumi

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Sayu
Heart bit
avatar

Numarul mesajelor : 33
Varsta : 25
Oras natal : Ploiesti
Stare de spirit : crazy
Karma :
0 / 1000 / 100

Warn :
0 / 1000 / 100

Data de inscriere : 10/05/2009

MesajSubiect: Memoriile lui Keyko Kasumi   Mar Mai 26, 2009 7:56 am

Eetto , asta e primul meu fic , deci fiti indulgenti va rog . Oricum , astept pareri , critici , sfaturi ... de toate :D

Capitolul I – Începutul

Mă numesc Keyko Kasumi , însă mi se spune Keyko . Am douăzeci şi şase de ani , ochii de un verde spre albastru , părul blond ca spicele de grâu vara . M-am născut într-o familie bogată , dar neînţelegătoare din păcate . Copilăria mea a decurs normal până la vârsta de trei ani , când mi-am descoperit puterile magice , puteri pe care părinţii mei nu le înţelegeau sau mai bine spus nu vroiau să le înţeleagă .
Totul s-a petrecut într-o minunată şi însorită zi de vară . Soarele strălucea puternic pe bolta cerească , iar norii pufoşi însoţeau razele jucăuşe ale magnificului astru . Trandafirii erau de un roşu sângeriu şi parfumau totul în jurul lor . Încă de mică mi-au plăcut aceste flori , poate pentru că simbolizează ceva ce nu am avut niciodată din partea părinţilor mei : dragoste . Abia împlinisem cei trei anişori şi mă jucam cu doica mea în curte pentru că mama şi tatăl meu erau mult prea ocupaţi , de aceea nu aveau timp să stea cu mine . Acea femeie blândă de care îmi aduc aminte şi astăzi purta numele de Melysa . Deşi avea o vârstă înaintată , răbdarea şi grija pe care mi-o purta întruchipau inima sensibilă şi încă tânără a fiinţei aparent dure . Părul fumuriu ca cerul de dinaintea furtunii şi ochii de un castaniu pătrunzator încadrau faţa angelică a persoanei ce mi-a oferit atâtea . În afară de timpul dedicat mie , doica mea îşi petrecea ore în şir îngrijind grădina încântătoare de lângă zidurile impunătoare ale casei . De cele mai multe ori , mă aşezam pe lespezile de marmură din faţa arcadei şi o admiram pe Melysa . Arcada era din mahon , iar roze ruginii o îmbrăcau cu măiestrie .
Într-una din zile , pe când privirea îmi era aţintită asupra grădinii , o urmă de tristeţe întipărită pe chipul îmbătrânit de vreme al doicii mi-a atras atenţia . Nefiind obişnuită cu această latură a femeii pline de viaţă , mi-am spus că ar fi cazul s-o înveselesc , dăruindu-i un trandafir . Deşi înainte aceasta era o floare foarte dragă mie , acum s-a dovedit a fi dornică să mă rănească . Îndată ce mâna mea firavă a atins tulpina ei , un spin ascuţit mi-a smuls fără milă câteva picături de sânge . Am vrut s-o strig pe Melysa , dar nu am apucat . Deodată , m-am ridicat în picioare şi am început a rosti o incantaţie stranie , ochii mei devenind negri ca smoala . Câteva secunde mai târziu , am părăsit pământul , plutind deasupra acoperişului casei în care locuiam . De acolo , fără ca măcar să-mi dau seama , am incendiat hambarul , folosind o sferă sângerie de foc . După această nefericită întâmplare , am revenit la normal , căzând de la o înălţime ameţitoare exact în braţele tatălui meu , ce fusese chemat de cea care mă îngrijea .
Speriaţi şi disperaţi , părinţii mei m-au dus la toţi vrăjitorii cunoscuţi , încercând să îmi estompeze puterile , dar fără succes . Artele magiei albe şi ale celei negre făceau deja parte din mine ... Nu mai era absolut nimic ce putea fi rezolvat în legătură cu asta , nicio soluţie . Din clipa aceea , am fost tratată ca o ciudată , iar cei ce mi-au dat viaţă mă evitau pe cât posibil , nu doreau să-şi petreacă timpul cu mine . Eram diferită , iar ei nu concepeau acest lucru . La vremea aceea , nu înţelegeam de ce mi se întâmplă mie asta . Ce anume eram eu ? De ce mama şi tatăl meu nu mă iubeau şi nu mă alintau aşa cum mulţi alţi copii aveau parte de acest tratament ? În ciuda acestor lucruri , am crescut cu dragostea doicei mele , care m-a sprijinit întotdeauna . Mi-a oferit sufletul ei nobil necondiţionat . Oricum , era singura care nu se temea de ceea ce eram ...
Când am împlinit vârsta de opt ani , am hotărât că era timpul să mă documentez , să aflu ce se întâmplă în realitate cu mine , de ce am aceste puteri şi ce reprezintă ele de fapt . Am întrebat-o pe Melysa dacă în familia noastră mai existaseră vrăjitori . Mi-a răspuns că nu , cel puţin nu vreunul de care să ştie ea . Deci toate astea erau un dar , un dar primit de la creatorul lumii . Fusesem înzestrată probabil pentru un anumit scop pe care aveam să-l descopăr mai târziu ... La scurtă vreme după aceea , am împrumutat de la bibliotecă cărţi menite să mă înveţe vrăji şi cum să controlez magia , cărţi pe care le citeam pe aceleaşi lespezi de marmură , acolo unde avusese loc prima mea experienţă magică . Am reţinut diverse incantaţii pe care le încercam pe un teren de fotbal părăsit din apropierea casei mele . Pentru ca părinţii mei să nu realizeze faptul că eu îmi modelam abilităţile vrăjitoreşti , mă foloseam de întunericul plin de mistere al nopţii care-mi conferea un sentiment de singuranţă . Mă furişam de câte ori puteam , de obicei după miezul nopţii , şi experimentam incantaţiile sub lumina ocrocotitoare a stelelor . Cu timpul , am ajuns să controlez destul de bine aceste arte fermecate , dar nu îndeajuns...
În fine , la vârsta de paisprezece ani , puterile mi-au scăpat de sub control . Ziua ce se arăta a fi una lipsită de aventură , s-a transformat într-un coşmar pentru mine ... Era o minunată vreme de primăvară . Copacii purtau o îmbrăcăminte albă şi moale formată din flori micuţe şi parfumate . Aleile arătau de parcă erau rupte dintr-o carte veche de basme . Mă îndreptam liniştită şi plictisită spre şcoală , când mi-a apărut în cale Zoey , colega şi prietena mea , cel puţin aşa o consideram eu şi nu mă puteam înşela mai amarnic . În ea avusesem încredere şi îi povestisem despre ceea ce mi se întâmpla . Păruse că mă ascultă , că îi pasă ...nu mă considerase nebună , ,,ciudată’’ aşa cum credeau părinţii mei că sunt . Însă în acea zi se purta diferit , era ceva schimbat la aceasta . La început , am crezut că monotonia fiecărei zile era de vină sau probabil că se certase din nou cu fratele ei mai mare care o necăjea mereu ; dar nu era niciunul din aceste motive după cum aveam să-mi dau seama mai târziu . Am ajuns la şcoală şi am intrat în clasă . Orele au decurs normal . Ziua îşi urma cursul de rutină ca de obicei . Zoey însă se purta din ce in ce mai ciudat ; parcă se temea de ceva sau o deranja cineva . Părea detaşată de tot , visa cu ochii deschişi şi era închisă într-o lume numai a ei . Până să realizeze , ceilalţi copii părăsiră incinta liceului . Am hotărât că era indicat s-o întreb de ce se află în starea asta . M-am ridicat şi m-am îndreptat uşor spre ea . Mai aveam un metru până la banca unde se afla , însă prietena mea a luat-o la fugă înainte ca eu sa ajung acolo . Am urmat-o , gândindu-mă dacă păţise ceva . Oare ce probleme atât de grave putea să aibă de nu mi le împărtăşea ? De cum am pus piciorul în afara şcolii , am presimţit că se va întâmpla ceva rău . Nenorocirea abia acum avea să înceapă . Dintr-odată , m-am oprit nedumerită . Zoey se afla lângă fratele ei mai mare care îşi adusese şi amicii . Oricât mă străduiam , nu realizam ce se petrece . Care era scopul acestei întâlnirii neaşteptate ? Până să găsesc răspunsul la dilemele mele , un băiat din cei de acolo se apropie de mine . Îl priveam speriată , neştiind ce vrea să-mi facă sau de ce zâmbea aşa de răutăcios . M-a prins de mână şi m-a tras către ceilalţi . Eu mă zbăteam , dar nu puteam să scap din strânsoarea lui , iar asta părea că-l distrează . Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să apelez la puterile aflate în stăpânirea mea . Totuşi , mă temeam atât pentru siguranţa mea , cât şi pentru a celor din jur . Încă nu controlam bine vrăjile şi se putea petrece orice . Dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-a oferit alternativă . Pe neaşteptate , Zoey a început să râdă batjocoritor .
- Nu-mi vine sa cred că ţi-ai putut imagina că o ciudată ca tine ar putea avea prieteni . Sunt sigură că doica ta a primit mulţi bani pentru a se preface că ţine la tine . Nu eşti decât o fraieră !
Am privit-o tristă . De ce eu ? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie toate astea ? Fratele ei şi prietenii lui o asigurară ca aveau să aibă grijă de mine ... în felul lor . M-am panicat şi nu am ştiut ce să mai fac . Bănuielile despre ce urma să mi se întâmple începură a-mi da târcoale . Singura mea alegere , singura care mă putea salva din asta , era chiar magia pe care refuzasem s-o folosesc . Am rostit o incantaţie simplă , fără efecte secundare : ,,Ne misis controlus caliacra ‘’ . După cum am spus , nu îmi controlam prea bine puterile . Vraja a scăpat de sub control şi a fost mult mai puternică decât sperasem . Magia a dat naştere la o imensă sferă de lumină care a ricoşat , din păcate , în liceu , distrugându-l în totalitate . Băieţii s-au speriat şi au luat-o la fugă ca nişte laşi . Îngrozită , am început să alerg spre casă . Lacrimile îmi udau obrajii îmbujoraţi , iar inima îmi tresărea zbucimată parcă dorind să iasă din pieptul meu . Pentru câteva clipe , chiar am crezut vorbele răutăcioase ale lui Zoey . Dar oare Melysa era în stare de un asemenea lucru ?
Acasă însă mă aştepta o altă ,,surpriză’’ : părinţii mei îmi facuseră bagajul şi mi-l aruncaseră afară . De cum am pus piciorul în curte , ochii bănuitori ai acestora s-au aţintit asupra mea parcă dorind să mă spulbere . Imediat am realizat că aflaseră de isprava de mai devreme . Tristă şi simţind că totul se termină aici , am încercat să le explic că nu a fost vina mea , dar degeaba...vorbele mele i-au lăsat reci şi neclintiţi . Au rămas ca nişte stane de piatră , fără suflet , dar ştiam prea bine că aşa va fi ! Văzând că nu le pasă , le-am mulţumit pentru că mi-au oferit un cămin în toţi aceşti ani şi le-am cerut o ultimă favoare : să îmi permită să îmi iau la revedere de la doica mea . Mi-au îngăduit să o văd pentru ultima oară . Când am ajuns la uşa camerei ei , am bătut de două ori şi am apăsat clanţa aurie , intrând uşor . Ea era pe pat şi avea ochii umezi . În acea clipă , orice urmă de îndoială din sufletul meu a dispărut . Mă uram pentru că gândisem măcar aşa ceva . Melysa , femeia care mi-a dăruit inima pe tavă , care m-a iubit ca pe propiul ei copil , era o fiinţă ce nu fusese atinsă de umbra răului . Am încercat s-o calmez , spunându-i că o să fiu bine , să nu-şi facă griji pentru mine . Atunci , aceasta m-a sărutat blajin pe frunte şi mi-a pus în mână nişte bani . ,,Nu sunt mulţi ‘’ -a spus - ,,dar îţi vor ajunge pentru o vreme...‘’ . Am îmbrăţişat-o plângând şi am ieşit cât încă eram în stare . Am ajuns în curtea bătrânei mele case şi am rostit vraja pentru plutire : ,, Levitaţie!!!’’ . M-am ridicat încetişor de la pământ şi am pornit spre marea aventură a vieţii mele ...


http://illiweb.com/fa/pbucket.gif
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.rpgdynasty.net
Lorette
Sunshine
avatar

Numarul mesajelor : 331
Karma :
5 / 1005 / 100

Warn :
0 / 1000 / 100

Data de inscriere : 20/12/2008

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Mier Mai 27, 2009 9:13 pm

In sfarsit am si eu ocazia sa-ti citesc ficul, o sa ma tin de capul tau pana ce-l postezi pe toti sa sti!
In primul rand vreau sa spun ca nu am observat greseli de tastare, bravo tie! Si greseli de exprimare... nu cred ca au fost, deci capitolul acesta este foarte reusit.
Povestea lui Keyko este foarte trista si chiar m-a impresionat. Finalul a fost trist rau, dar sunt curioasa ce se intamplat in continuare.
Nici nu am ce sa comentez, cum am mai zis si pe mess :> . Ficul e foarte reusit, nu vad sa ai greseli.
Vreau nextu' repede altfel te pap! 8

_________________
Everywhere I go the kids wanna rock.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://the-last-night.nice-board.net
Sayu
Heart bit
avatar

Numarul mesajelor : 33
Varsta : 25
Oras natal : Ploiesti
Stare de spirit : crazy
Karma :
0 / 1000 / 100

Warn :
0 / 1000 / 100

Data de inscriere : 10/05/2009

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Joi Mai 28, 2009 8:15 am

Ma bucur tare mult ca iti place . Pun urmatorul capitol pentru ca mai am cateva corectate . Sper sa-ti placa !

Capitolul II – Seyruun , oraşul unde a luat fiinţă totul


Aruncând o ultimă privire oraşului unde îmi petrecusem copilăria , unde trăisem paisprezece ani , m-am înălţat cu mult deasupra acestui loc . Până să-mi dau seama , am ajuns printre nori pufoşi şi jucăuşi ce mă salutară prietenoşi . Eu însă simţeam o durere insuportabilă , sfâşietoare , aşa că nu am putut răspunde la chemarea lor . Proprii mei părinţi ... tocmai ei mă alungaseră ... de ce? De ce nu m-au crezut ? Nu ţinuseră la mine niciodată , o ştiam mult prea bine , iar asta le-a oferit pretextul perfect pentru a mă goni . Nu aveam nici o idee despre ce urma să fac şi nici cum va fi viaţa mea de acum încolo . Încotro s-o apuc ? Eram singură ... singură în universul ăsta ... singură fără prieteni şi fără nimeni altcineva care să-mi poarte de grijă . Am privit tristă orizontul . Undeva acolo se găsea un loc şi pentru mine . Speranţa mă învălui din nou în braţele ei primitoare . Dincolo de bolta cerească se afla o lume fantastică ce aştepta să fie explorată , o lume despre care citisem doar în cărţi . O dorinţă arzătoare mi-a cuprins sufletul . Aspiraţia de a străbate lumea aceea plină de taine îmi domina inima , făcând-o să bată nebuneşte . Plină de entuziasm, mi-am şters lacrimile de pe obrajii ce purtau încă bujori şi am pornit spre ceea ce se întrevedea a fi o mare aventură ...
Tot admirând norii ca de vată , am ajuns , fără să-mi dau seama , deasupra unui oraş . Părea a fi unul destul de liniştit , aşa că am mai plutit puţin , studiindu-l cu atenţie , apoi am atins cu grijă pământul şi m-am aşezat la umbra unui copac bătrân . Oamenii mergeau calm pe stradă şi nimic nu părea sa tulbure rutina acestui colţişor de lume . Casele era mici şi modeste , dar păstrau vechile tradiţii ale unui orăşel de munte .
M-am aşezat la rădăcina groasă a arborelui şi am reflectat asupra celor petrecute . Trebuia să găsesc o soluţie , nu puteam rămâne pe străzi . Banii pe care îi primisem îmi ajungeau doar pentru câteva zile ... Apoi ? Ce urma să se întâmple cu mine ? De acum , umerii mei trebuiau să poarte greutatea consecinţelor faptelor pe care le făcusem . Totul depindea de capacităţile mele de a-mi hotărî soarta . Nu puteam face greşeli în această privinţă . Era neapărată nevoie să găsesc un adăpost . După aceea , descopeream eu o cale să supravieţuiesc . Doar nu putea fi aşa de greu , nu ?
M-am ridicat şi m-am amestecat printre mulţimea de oameni . Deocamdată , acesta era singurul lucru pe care îl puteam face . Paşii m-au purtat pe o străduţă lăturalnică şi îngustă . M-am oprit în faţa unei case mici şi dărăpănate . Am bănuit că fusese părăsită de vreme ce era în stare deplorabilă . ,, De fapt , nu e mare diferenţa dintre aspectul casei şi interiorul sufletului meu ‘’ , am gândit . Apoi am urcat cele trei trepte ce duceau la un paravan care ţinea loc de uşă , l-am dat cu grijă la o parte şi am intrat . Avusesem dreptate : înăuntru , praful pusese stăpânire pe tot . Mobila era deteriorată . Timpul se oprise în loc pentru această mică locuinţă . Părea a fi un colţ rupt din vechile basme ale bunei mele doice , numai că nu fusese îngrijită de nimeni . Pentru început , îmi ajungea , era mai bine decât nimic . Şi în plus , nu era de nelocuit . Totuşi , puţină curăţenie şi ordine nu strica . Noroc că Melysa mă învăţase câte ceva despre îngrijitul unei gospodării . Mi-am frecat mâinile şi , dornică de treabă , am rostit : ,,Gradum supiris iromes ‘’ , aranjând astfel piesele de mobilier . Imediat după aceea , am luat dintr-un colţ al singurei camere din acel loc o mătură prăfuită şi roasă de şoarecii care se făcură nevăzuţi de cum pusesem piciorul în acea dărăpănătură . Cu ajutorul ei , am îndepărtat stratul gros de colb . Puţin câte puţin , am reuşit să aduc casa la un nivel decent . Acum se putea trăi acolo . M-am aşezat pe un scăunaş cu trei picioare şi mi-am şters fruntea de sudoare . Partea cea mai grea trecuse . Putusem să găsesc un acoperiş deasupra capului . Restul nu era imposibil . Însă mai erau atâtea de făcut ... Totul se întâmpla foarte repede , poate prea repede pentru mine . Eu eram doar o copilă neîncercată de viaţă până atunci .
Tristeţea îmi învălui din nou sufletul fragil şi sfâşiat de durere . ,,Nu pot continua aşa , nu mă pot lăsa pradă deprimării şi disperării ! Nu vreau să fac asta !!! ‘’ mi-am zis . Eram hotărâtă să nu îmi mai amintesc niciodată de această zi blestemată , nici de părinţii mei . ,,Pentru mine sunteţi morţi ! Morţi , m-aţi auzit ? Vă urăsc !!! ‘’ am strigat , ridicandu-mă în picioare . Totul era acum de domeniul trecutului , nimic nu mai conta , nu îmi mai păsa de nimeni . Făcusem un legământ şi eram decisă să-l respect , orice ar fi .
Am ieşit din casa aceea uitată de restul lumii şi mi-am reluat plimbarea. Trebuia să găsesc ceva de făcut , să-mi pot procura hrana necesară vieţii . Aceste gânduri îmi zăpăceau mintea , când o fată se ciocni de mine . Am căzut amândouă pe pământul tare şi uscat .
Am privit-o drept în ochii ei verzi ca smaraldul . Avea aceeaşi vârstă ca şi mine , mi-am putut da seama de asta . Părul ei lung şi castaniu era prins cu două funde roşii . S-a ridicat repede şi şi-a scuturat hainele . Apoi , studiindu-mă cu atenţie , mi-a întins mâna , încercând să mă ajute să mă ridic . Dar dintr-o săritură , am fost în picioare lângă ea . Păru impresionată , făcând ochii mari şi inocenţi . În clipa următoare , începu să-şi ceară scuze pentru felul în care mă dărâmase .
- Nu-i nimic , stai liniştită , i-am răspuns eu indiferentă .
Fata mă privi curioasă , apoi se prezentă :
- Eu sunt Ayra Kagumi , pe tine cum te cheamă ?
-Ce te interesează ? am repezit-o . Nu aveam de gând să-mi fac prieteni . Nu eram pregatită să am din nou încredere în oameni . De fapt , după eşecul neaşteptat pe care îl trăisem , nu eram pregătită să mai am încredere în cineva pentru mult timp . I-am întors spatele şi am început să merg . Ayra m-a urmat fără a face cel mai mic zgomot . Se ţinea după mine ca şi cum am fi fost nedespărţite , de parcă ne-am fi cunoscut de foarte multă vreme . La început , m-am prefăcut că nu o observ , însă se vedea clar că nu avea de gând să renunţe aşa de uşor . Am încetinit şi , după vreo zece minute , m-am oprit .
-De ce mă tot urmăreşti ? Ce vrei ? Du-te acasă , nu am timp de copilării ! i-am strigat .
- Nu am casă ! răspunse fata prompt .
Am renunţat la glasul meu răzbunător şi m-am uitat la chipul ei care îşi pierdu veselia de adineaori ca prin farmec , deprimarea luându-i locul .
-Stai ... nu am vrut să ... am bânguit , sperând să repar greşeala pe care o comisesem fără intenţie .
- Sunt obişnuită , nu-ţi face probleme , şopti Ayra . Nu e prima oară când se întâmplă asta . Îmi spui , te rog , cum te cheamă ? insistă ea , recăpătându-şi aerul de bucurie .
- Keyko Kasumi , nu se lăsă aşteptat răspunsul meu .
- Ce nume frumos ai ! strigă ea , făcându-mă să tresar .
- Eşti ciudată , ştiai ? am spus , zâmbind . Dacă nu ai casă atunci unde stai ? Cum reuşeşti să supravieţuieşti ? am dat astfel glas dilemei mele .
Ayra zâmbi , jucându-se cu cozile ei împletite şi lungi .
- Nu am nevoie de un adăpost pentru a trăi . Dacă îţi mărturisesc ceva , îmi promiţi că vei ţine secret ? mă întrebă ea cu glas şoptit , aţintindu-şi ochii ei mari şi verzi asupra mea .
Eu am încuviinţat , dând din cap . Intenţiona să-mi împărtăşească secretele , mie , unei simple străine ...
- Sunt vrăjitoare , începu timidă fata . Am puteri magice pe care le-am descoperit recent . Părinţii mei au murit când eram foarte mică , lăsându-mă fără nimic în lumea asta plină de taine . De atunci sunt singură , dar nu-mi pasă . Uite ! şopti ea , rostind o incantaţie ciudată ce făcu frunzele arămii căzute din coroana bogată a unui copac din apropiere să plutească .
Am rămas mută de uimire . Deci nu eram singura cu puteri magice . Un sentiment de bucurie încolţi în inima mea . Nu mai eram chiar atât de singură , mai era cineva exact ca mine . Mi-am aţintit privirea curioasă asupra fetei şi i-am zâmbit .
- Dar tu ? Care este povestea ta ? întrebă ea nerăbdătoare .
Am rămas în cumpănă : să-i spun sau nu ? Oare puteam să am încredere în Ayra ? Eram pregătită să mă încred din nou în oameni ? Dar , copila nu îmi dădu răgaz pentru a mă gândi , întrerupându-mi iarăşi şirul gândurilor din nou .
- Ce s-a întâmplat ? Ai păţit ceva , Keyko ?
- N-am nimic , am răspuns încet . Bine , îţi spun ! am zis după o scurtă ezitare . Ca şi tine , sunt vrăjitoare . Mi-am descoperit puterile la vârsta de trei ani şi de atunci părinţii mei m-au tratat cu indiferenţă , singura care a rămas alături de mine fiind doica mea . Însă astăzi am dat-o în bară : am distrus şcoala dintr-o prostie şi iată-mă ! Mama şi tatăl meu m-au alungat fără nicio explicaţie , fără a-mi acorda măcar şansa de a mă justifica...
Am lăsat capul în jos . Îmi promisesem doar că voi uita totul , că voi lăsa asta în urmă . Tocmai îmi încălcasem jurământul atât de preţios . Ayra mă privi compătimitoare .
- O să se rezolve totul , o să vezi ! mă încurajă ea .
- Ai vrea ... să stăm împreună ? am întrebat-o îndrăzneaţă . Tocmai am descoperit o casă părăsită pe care am amenajat-o cât de cât .
- Keyko ! exclamă ea , sărindu-mi în braţe şi trântindu-mă iarăşi .
Bucuroasă că am întâlnit pe cineva asemănător mie , am luat-o înainte , urmată îndeaproape de noua mea tovarăşă . Îmi transmisese sentimentele ei de fericire , iar acum sufletul meu îmi şoptea că am făcut o alegere potrivită . După puţin timp, am ajuns şi am intrat în adăpostul mic , dar primitor oarecum . Simţeam că acesta era începutul unei strânse şi frumoase prietenii între mine şi Ayra .

Ayra - http://www.freewebs.com/ligerlvr10992/anime_girl.bmp
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.rpgdynasty.net
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   

Sus In jos
 
Memoriile lui Keyko Kasumi
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
The Last Night :: Fan Zone :: Fan Fiction-
Mergi direct la: